Softlink participă la Conferința Națională a Asociației Bibliotecarilor din România, Timișoara, 2016

Softlink Central Europe a fost prezent în calitate de sponsor principal la Conferința Națională a Asociației Bibliotecarilor din România (ABR). Evenimentul s-a desfășurat la Timișoara în perioada 7 – 9 septembrie 2016 și a reunit peste 300 de bibliotecari și specialiști în domeniul științei informării și documentării, într-o întâlnire profesională dedicată tuturor tipurilor de biblioteci.

Cu această ocazie, echipa Softlink a implementat sistemul de management informatizat al activităților ABR, sistem ce facilitează evidența membrilor și eficientizează înscrierea și participarea acestora la diversele activități ale Asociației, pe baza cardului de membru.

De asemenea, Softlink a oferit premiul de excelență pentru bibliotecile școlare, iar departamentul de marketing a sustinut prezentarea cu titlul “Dupa 20 de ani. Împreună pentru dezvoltarea bibliotecilor”, prezentare ce a facut o trecere în revistă a activității companiei în cele două decenii de activitate în România.